aiureli.ro

Până acum n-am avut puterea și nici dispoziția necesară să vă povestesc prin ce-am trecut în ultimele trei săptămâni. Să zicem că acum pot pentru că m-am mai liniștit nițel. N-am să intru în prea multe amănunte (cel puțin așa sper ), ci am să punctez câteva aspecte care m-au făcut să-mi ies din ritm și care m-au tulburat nițel.

În primul rând am să-l pun la zid pe taică-miu, care deși are ceva probleme de sănătate nu are curaj să meargă la doctor – o hernie inghinală și ceva probleme legate de prostată. L-am programat la un consult urologic, l-am convins (credeam eu) că trebuie să meargă și, bineînțeles, înainte cu câteva ore de ora la care era programat a zis că nu e pregătit și că ar fi mai bine s-o lăsăm mai prin primăvară… Cum bine cu forța nu poți face și nici de luat pe sus nu-l puteam lua, că are peste suta de kilograme, i-am respectat dorința. Buuun, normal că m-am enervat, dar vreau să știe că de mine nu scapă prea ușor! deci, to be continued!

Second, am mai fost la un interviu la recomandarea unui amic, care nu știa că vor mai fi și alți candidați și nici că postul cerea cunoștințe tehnice, ori eu… eram total în plus la faza aia! Nu-i nimic, ce-i al meu, e pus deoparte, bașca, orice acțiune întreprind reprezintă o experiență, iar experiențele astea te fac mai înțelept.

A treia chestie care m-a scos din dispozitiv, ca să zic așa, și care a început odată cu apariția zăpezilor abundente de care am avut parte în ultima vreme, este legată de Gipsy al meu drag și scump   De ce am pomenit de zăpadă? pentru că reprezintă un reper, un început a ceea ce vreau să vă povestesc.

Așadar, odată cu ninsorile astea care păreau că nu se mai termină, Gipsy al meu a început să aibă probleme cu (să mă scuze cei mai sensibili) defecarea. Am dat vina pe zăpada care-a acoperit tot, astfel că Gipsy, fiind un băiat bine crescut ce nu-și face nevoile în drum, nu-și mai găsea locul potrivit, iar în grădinițele unde obișnuia să-și facă ălea-ălea era zăpada de două ori cât el, deci nu mai avea acces.  Și uite așa, cu cât era zăpada și gerul mai mare, cu atât creștea durata plimbărilor. Destul de neplăcut pentru ambele părți. Și am crezut că asta e cauza până joi când i s-a făcut rău. Rău tare. Își umfla abdomenul într-un mare fel, nu mai mânca, îi crescuse temperatura incredibil de tare, saliva abundent etc, șamd.
Speriată, am pus mâna repede pe telefon și am sunat la medicul nostru veterinar (cel mai tare medic din Iași și singurul care mi-a diagnosticat câinele corect acum 4 ani când urina cu sânge.  Toți medicii pe la care am ajuns înainte să ajung la el, l-au bombardat cu antibiotice, siguri fiind că are infecție urinară – nu era deloc așa; Gipsanului meu în urma echografiilor, radiografiilor și analizelor de sânge și urină făcute cu mult profesionalism de doctorul de care vă ziceam mai sus, i s-a găsit în vezica urinară o formațiune spongioasă care plutea pe acolo. ca să nu se dezvolte respectiva formațiune, doctorul l-a pus la regim – de atunci Gipsy mânâncă numai croncănele pentru câini cu probleme urinare și este foarte bine.) Mamăăă, ce paranteză lungă. se cunoaște că-s nevorbită
Și hai să revin. Am sunat la doctorul nostru. Răspunsul a venit ca un trăsnet de la asistenta dânsului: domnul doctor nu este azi! veniți mâine dimineață la 9 jumate! Pfoaaa! a căzut cerul pe mine și nimic altceva!
Cum să-l las până mâine? mi-am zis. Gipsy se zvârcolea de durere. nu puteam să-i zic: ia abține-te tu până mâine dimineață! așa că am sunat la un cabinet găsit pe net și de care știam că are în dotare și o ambulanță. Mi s-a zis sec că nu prea mai fac vizite la domiciliu (bine ar fi să-și scoată și de pe site chestia asta).

Și uite așa, cu Gipsanu în brațe (are 15 kg, deci nu mi-a fost deloc ușor) am dat fuga la cabinetul veterinar din cartier. Acolo l-au termometrizat, i-au injectat un no spa și mi-au recomandat să merg frumos la cabinetul ăla cu ambulanța că cică acolo au echograf. Iau iar câinele în brațe și plec într-acolo. din 2 în 2 minute îl mai lăsam pe jos, că-mi tremurau brațele ceva de speriat și uite așa am ajuns murdară din cap până în picioare, c-o început să se topească zăpada, la stația de taxi-uri. Ruptă și cu câinele pe jumătate leșinat întreb primul taximetrist dacă mă ia cu câinele, pe care, normal, aveam să-l țin în brațe, că am și eu bun simț, adică nu i-aș fi murdărit mașina… Taximetristul….și acum îi văd ghiulul de neam prost și privirea suficientă (timp în care eu mă milogeam la el cu câinele în brațe) cu greu catadicsește și-mi zice: cam mult, doamnă! I-am futut o înjurătură (scuzați vocabularul) și m-am dus la următorul care mi-o deschis și portiera. și la urcat și la coborât. i-am plătit cursa mai mult decât făcea și i-am mulțumit. Am intrat în cabinet și mi-o apărut în față o fătucă care mi-o zis că echografiile se fac doar cu programare! commoooon! câinelui îi este rău (și se vedea asta), îi zic, vă rog din suflet să-i faceți echografia! plătesc oricât! Nu, nu și nu! mi-a zis. Futu-le muma-n cur! ce să mai mir? că sunt doctori de oameni pe care-i doare-n cur de pacienți, așa că ce pretenții să ai de la un veterinar?
În schimb, m-a trimis frumos in Copou, la universitatea de medicină veterinară, că cică acolo câinii îs foarte așteptați, mai ales că ar fi și obiect de studiu pentru studenți! Nu mi-a surâs deloc ideea, că tot acolo am fost și când avea Gipsy problema la vezica urinară de care v-am zis și unde a fost prost diagnosticat.

Mă iertați că scriu așa mult, dar chiar simt nevoia să mă descarc.
Se impune și-o paranteză: mașina noastră n-a mai pornit de la primul ger, că altfel normal că n-am mai fi trecut prin coșmarul ăsta cu taxiurile!

Dezamăgită profund, cu lacrimi în ochi și cu un cățel care de la o clipă la alta era mai leșinat, l-am sunat pe Liviu și i-am zis că nu știu cum face, dar trebuie să vină să mă ducă totuși în Copou c-o mașină! Și asta a și făcut.

Acum intervine un moment de inspirație de-al meu, nu știu cum și de unde a apărut, dar în timp ce-l așteptam pe Liviu să vină, am pus mâna pe telefon și-am sunat la asistenta veterinarului nostru, să-i zic că anulez programarea ce mi-o făcuse pentru a doua zi pe motiv că Gipsy se simte din ce în ce mai rău și trebuie să merg la alt cabinet.
Și ce credeți că mi-a zis asistenta?? – A ajuns domnul doctor!!! vă așteptăm!! Iuhuuuuuu! Brusc mi s-a luminat ziua! nu pot să vă zic cât de mare mi-a fost bucuria….
Între timp a ajuns și Liviu al meu cu un coleg și cu mașina acestuia și în cinci minute am ajuns la cabinet.

Aici a început consultul adevărat și explorarea: echografie, radiografie, analiza sângelui (bine, cabinetul e dotat cu aparatură de ultimă generație). După toate astea Gipsanu meu a încasat și vreo 5 injecții, așa scurtuț, pe nesimțite. În urma consultului și-a explorărilor, am aflat că Gipsy are câțiva chiști la prostată ceea ce a condus la hipertrofia beningă de prostată (este o dezvoltare și creștere în mărime a prostatei cauzate de testosteron, hormonul masculin). Prostata asta mărită apasă pe rect și de aia câinele nu mai poate defeca. Asta are Gipsy, deci de aia se chinuia așa, nu din cauza zăpezilor și că nu-și găsește locul, așa cum credeam noi.

Ca o paranteză: ce înseamnă totuși să iubești meseria pe care ți-ai ales-o și s-o faci cu profesionalism…. da, domnule! mai există și oameni dintr-ăștia în România! și mă bucur mult!

Salvanim se cheamă cabinetul, iar domnul doctor care îmi salvează mereu cățelul este dr. Edmond Stecyk, căruia îi mulțumesc mult de tot. Și am să dau și un link către site-ul cabinetului:http://www.salvanim.ro/despre-noi.html.

Așadar, de joi este în tratament, ceva hormonal, și, în plus cu un laxativ care să-l ajute.
Una peste alta, ne-am îngrijorat tare de tot și nici n-am prea dormit din pricina gândurilor și-a grijilor.

El în schimb e destul de dormicios, dar îs bucuroasă că ieri, după aproape două zile a și mâncat. cât despre ieșitul afară chiar și cu laxativ încă sunt ceva probleme.

Mă iertați c-am intrat așa în detalii, dar dacă nu scriu la mine pe blog, atunci unde?

Cam așa mi-am petrecut eu ultimele săptămâni din viață. Acum înțelegeți de ce nu mi-a mai ars de blogărit… N-am vrut să scriu nimic despre toate astea, c-am zis că le aveți și voi pe ale voastre, dar acum, că mă simt ceva mai bine, iaca am îndrăznit.

P.S. tare mult îl mai iubesc eu pe Gipsy al meu. nu-mi imaginez viața fără el! numai cine are acasă un animăluț poate înțelege prin ce-am trecut și încă mai trec. Dar el e un puternic și se va face bine, simt eu asta!

Sper din tot sufletul că nu v-am plictisit prea rău și mai sper că și voi sunteți bine!

Vă pup și vă doresc uikend plăcut!