Uikend în imagini

34

Scris de Georgiana în Aiureli şi nu prea | 14-11-2011 la 1:08 pm

Etichete:, , , , , , ,

No Gravatar

Sâmbătă, în sfârșit mi-am cumpărat geacă de iarnă! Consortul mi-a spus că parcă aș fi pus eu culorile pe ea! și da, așa este: verdele și galbenul ăla care bate-n portocaliu îs culorile mele preferate. Două săptămâni am bătut magazinele în căutarea unei hăinuțe altfel decât cele pițiponcoase care-s lucioase de parcă-s date cu lac, lungi până-n talie (numai bune să-ți rupă șalele-n paișpe) și negre, maro sau bej de parcă s-au terminat toate culorile de pe fața pământului și numai astea au mai rămas. Așa încât mă consider victorioasă! Pot pleca la munte și mâine! Desigur, n-am cum pleca mâine, dar  peste o lună…. Ia uite ce mă întind la vorbă! doar am zis că pun numai imagini! :D
Iaca asta-i haina:

Buuun, deci iarna poate să vină, eu mi-s pregătită.
Cum e și firesc, orice achiziție trebe udată, c-așa zice-o vorbă din popor. Și cum sâmbătă seara eram invitați la o masă aniversară, respectiv la sărbătorit frate, am împușcat doi iepuri deodată! :D
Mama, draga de ea, ca de obicei, a pregătit o masă bogată cu bucate extraordinar de gustoase și multeeee. Am făcut câteva fotografii, dar nu chiar la toate felurile de mâncare că nu mai pridideam. Sincer, înainte de ultimele două feluri ne-am cam oprit cu toții din mâncat pentru că efectiv nu ne mai intra, adică da, ne-am cam ghiftuit cu primele! :D
P.S. ăla din poza 2 e un tort, dar nu dulce! e făcut cu multe clătite, cărniță, ciuperci și smântânică! o nebunieee! Noa, că m-o năpădit saliva numai cât v-am zis ce conține!!

Între felurile de mâncare și paharele de beutură, am mai făcut și ceva fotografii prin casă. De exemplu, hai să v-o arăt pe cățelușa maică-mii, găsită pe stradă acum un an. Am botezat-o Foxy. O scumpică!

Și normal că nici Gipsanu nu putea să lipsească! Și nici eu :mrgreen:

Și două fotografii artistice și în același timp delicioase! :lol:

Și sărbătoritul meu frate, într-o fotografie mai veche cu vreo 20 de ani. E poza lui de pe diploma de bacalaureat. La mulți ani, Dane! încă o dată.
De parcă ar fi știut că-i ziua lui, trandafirul japonez de la el din cameră a înflorit! :)

Și uite așa mi-am petrecut eu sfârșitul de săptămână. Mi-a fost bine. Sper că și vouă!

Vă pupăcesc și vă doresc o săptămână maximă!

34 comentarii

pai asa, in culori, ca prea e mohorata vremea, ce sa ne mai punem si noi griuri pe noi winking. sa o porti sanatoasa! e foarte faina, imi place!

Si, nu-mi spune, ai gasit-o in Decathlonhappy!

Buna ziua ,
Ma iertati ca va deranjez dar vin cu rugamintea la d-voastra sa sustineti proiectul pe care l-am inceput “Sa fim oameni…”.Doresc sa puneti un banner pe blogul d-voastra.ca sa putem ajuta oameni care are nevoie de noi.http://safimoameni.blogspot.com/
Va multumesc pentru intelegere!
Impreuna putem schimba vieti
Atept raspunsul d-voastra la pagina de e-mail placintavlad@yahoo.com

bravo ! bravo!

Bravo fetita! Eu n-am avut (inca) norocul sa-mi gasesc un fas de iarna, dar mai insist, poate, poate…
La asa stapani, asa catei, nu? Super!
Despre mancare…numai de bine!
Te imbratisez!

Nu comentez imaginile cu mancare, pentru ca mancarea m-a adus in halul in care sunt, fizic si psihic happy happy happy. Trebuie sa spun insa ca imi place grozav palaria Liviului, pacat ca nu se asorteaza cu geaca ta. Geaca e misto, s-o porti sanatoasa!

laughing albinuta Jorji…

Scorpiuțo, așa mi-o zis și Liviu laughing) bine, el mi-o zis bondar, dar tot pe acolo-i tongue

zazucu, exact! românii ăștia tare tern se mai îmbracă….
Te pup!

Sinzi, la Dechatlon erau prea subțirele și destul de scumpe. Am luat-o de la Kenvelo.

Alice, kiss

Cafeluță, te înțeleg perfect. eu am umblat de-am căpiat până am găsit ceva care să-mi placă. Nu se mai face îmbrăcăminte pentru oameni normali, cred happy
Îți doresc baftă și sper să-ți găsești într-un final și tu ceva frumos. Te îmbrățișez și eu cu tot dragul!

Găbița, pălăria ca pălăria, dar eu zic că atitudinea contează! știe să pozeze, ia uite ce privire cuceritoare are… laughing
Deci îți place geaca mea. e mai sport așa, ca pentru mine, e grosuță, nu trece vântul și apa prin ea, merge!
ai pup iu!

Sa-ti traiasca fratelo! Sa fiti sanatosi si sa va fie de bine! kiss

Merci, Anucă di Manoli kiss la mulți ani și ție și celor dragi ție! big hug

Să trăiască toţi cei din poze… cu mic, cu mare! Iar păpica… gustoasă mai pare. Exact la bondărel m-am gândit şi eu când te-am văzut cu geaca. Dar te prinde foarte bine. E veselă ca şi tine. kiss

Mulțămim, Cărmenușă! tot la bondar, ha? păi normal, sunteți balanțe tongue Cât despre geacă, na, nu-i ea chiar de vis, dar e mai apropiată nițel de gusturile mele. oferta e tare limitată… e clar că pe viitor tre să-mi fac cumpărăturile pe la Milano big grin
kiss

noroc că am apucat de-am ros o coajă de pâine înainte să te citesc că altfel şi leşinam aici, pe tastatură. da lasă că de mâine postu te paşte! hi, hi hi!
faină hăinuţa ta, s-o porţi cu drag.
ti pup.

Georgiana,cateii sint minunati,la al tau ii sta bine cu clop,despre mincare nu comentez,ca-s tare sensibilos si nu m-ating decit de ceea ce stiu.
Problema e alta.Vrei sa mergi la munte in zonele prin care circula si avioanele?
Caci e clar,ca cu haina aia te vad si pilotii si nu te calca avioanele.
Hai,ca-i faina!Sint eu invidios ca si a mea isi cauta de multa vreme si n-a gasit inca ceva sa-i placa.

psi, cu mine vorbești? post? rolling eyes
hee hee ti pup și io!

Alexandrule, păi cred că mă duc cu avionu la munte laughing decât să dau 10 milioane pe cauciuri de iarnă, mai bine dau pe bilet de avion laughing
Am zis și mai sus, o înțeleg … greu tare de găsit o haină pentru oameni normali!!

Pfuaaaaaai… ce minunatii… oh, mamaaaa!

Măi Georgia, ce să zic, miștoacă tare geaca, ceva mai deosebit așaa, te prinde bine, vă stă bine la amândouă. Împreună.
Ardei umpluuuuuuuuți ! Am io o chestie cu ardeii umpluțibig grin Huf, cum n-aș face și eu dar nu se găsesc pe aici dăștia ca la noi. Da las că vin eu acasă !
Multe salutări Liviului !
Dan Alexandrului i-am mai zis și-i mai zic mulți ani bucuroși !

Gipsy + Foxy = ??
sau …? big grin

Strigo, tăti celea îți plac, ha? laughing

Mishulake, îs buni și ardeii ăia! ce crezi că ăștia de la noi îs de la bunica din grădină?
Salutări transmise.
pupici.

Gipsy + Foxy = amici și nimic mai mult. Foxy e sterilizată și chiar de n-ar fi, nu i-am lăsa să-și facă de cap, că-s talii diferite!

Fata, sa-ti traiasca geaca, fratele, mama, tata,barbatul si toate neamurile, da eu am o nelamurire: unde bagi, fata atata in tine si esti asa slaba?

jorji, cu tine vorbeam şi ştii că glumesc. winking

Minoki, merci fetiță! asemenea!
Cât privește mâncatul… ți-am mai zis: îs a naibii, de aia nu se pune big grin

Psi, normal că și tu ți-ai dat seama că glumesc! tongue

Georgia , nu , nu ie buni eștia d’aici, că ie ca ăia de la noi aduși din Espania, doi la kil. De ardei zic.

Mishulake, și ce dacă-s mari? faci 4,5 ardei! mâncați câte unu de persoană și gata! ți-ai prins pofta! ies buni, ar trebui să faci. eu am făcut astă iarnă și cu din ăia mari happy

Da? Bine, așa oi face, da’i pun într-o oală că din cratiță sar peste mar’ne.
Mersi de curaj!

Nici nu stiu ce sa-ti laud mai intai, ca-mi plac toate ce ni le arati!… happy
Geaca super frumoasa, catei – niste dragalasi amandoi, mancare aleasa, frate frumos, sot la fel, tu, luminoasa asa cum te stim!…
Ma bucur pentru tine si multumesc ca impartasesti cu noi tot ce e frumos in viata ta!…
La multi ani fratiorului si multa-multa sanatate la toata familia, sa fiti fericiti si sa va iubiti la fel, mereu!

La multi ani fratiorulu tau,multe realizari si multa,multa sanatate!
esti faina rau in noua achizitie.sa o porti cu placere.da’ sa stii ca nu te invidiez pentru vremea care necesita o astfel de imbracaminte,hehe,prefere cele +30 de grade celsius de la mine.aaaaa ,sa nu uit,felicitari mamei tale pentru tot ce a pregatit.anul viitor astept invitatie,fie si la ziua lui Foxy…doar sa nu ma serveasca cu papa de catei big grin
ti pup!

Jorj, frumoasa familie ai, de fiecare data va admir. Sa fiti sanatosi si sa va bucurati unii de altii happy

[...] rog, s-ar putea spune ca este o bucurie permanenta … Si sincera [...]

Scrie un comentariu