Uikend în imagini

34

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 14-11-2011

Etichete:, , , , , , ,

No Gravatar

Sâmbătă, în sfârșit mi-am cumpărat geacă de iarnă! Consortul mi-a spus că parcă aș fi pus eu culorile pe ea! și da, așa este: verdele și galbenul ăla care bate-n portocaliu îs culorile mele preferate. Două săptămâni am bătut magazinele în căutarea unei hăinuțe altfel decât cele pițiponcoase care-s lucioase de parcă-s date cu lac, lungi până-n talie (numai bune să-ți rupă șalele-n paișpe) și negre, maro sau bej de parcă s-au terminat toate culorile de pe fața pământului și numai astea au mai rămas. Așa încât mă consider victorioasă! Pot pleca la munte și mâine! Desigur, n-am cum pleca mâine, dar  peste o lună…. Ia uite ce mă întind la vorbă! doar am zis că pun numai imagini! :D
Iaca asta-i haina:

Buuun, deci iarna poate să vină, eu mi-s pregătită.
Cum e și firesc, orice achiziție trebe udată, c-așa zice-o vorbă din popor. Și cum sâmbătă seara eram invitați la o masă aniversară, respectiv la sărbătorit frate, am împușcat doi iepuri deodată! :D
Mama, draga de ea, ca de obicei, a pregătit o masă bogată cu bucate extraordinar de gustoase și multeeee. Am făcut câteva fotografii, dar nu chiar la toate felurile de mâncare că nu mai pridideam. Sincer, înainte de ultimele două feluri ne-am cam oprit cu toții din mâncat pentru că efectiv nu ne mai intra, adică da, ne-am cam ghiftuit cu primele! :D
P.S. ăla din poza 2 e un tort, dar nu dulce! e făcut cu multe clătite, cărniță, ciuperci și smântânică! o nebunieee! Noa, că m-o năpădit saliva numai cât v-am zis ce conține!!

Între felurile de mâncare și paharele de beutură, am mai făcut și ceva fotografii prin casă. De exemplu, hai să v-o arăt pe cățelușa maică-mii, găsită pe stradă acum un an. Am botezat-o Foxy. O scumpică!

Și normal că nici Gipsanu nu putea să lipsească! Și nici eu :mrgreen:

Și două fotografii artistice și în același timp delicioase! :lol:

Și sărbătoritul meu frate, într-o fotografie mai veche cu vreo 20 de ani. E poza lui de pe diploma de bacalaureat. La mulți ani, Dane! încă o dată.
De parcă ar fi știut că-i ziua lui, trandafirul japonez de la el din cameră a înflorit! :)

Și uite așa mi-am petrecut eu sfârșitul de săptămână. Mi-a fost bine. Sper că și vouă!

Vă pupăcesc și vă doresc o săptămână maximă!

Fratelui meu, cu drag

27

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 10-11-2011

Etichete:, , ,

No Gravatar

La începuturi i-am cam stricat planurile. Până să apar eu pe lume, în jurul lui se învârtea tot universul.
După aproape cinci ani, timp în care s-a bucurat de toată dragostea părinţilor şi-a bunicilor, am venit eu. Pe lume.
Desigur, atunci a fost cam suspicios şi avea şi de ce să fie pentru că în anii ce-au urmat a fost nevoit să-şi asume un rol: acela de a fi frate mai mare. Un rol pe care şi l-a luat foarte în serios şi pe care l-a jucat în fel şi chip – începând cu adusul de la grădiniţă al surorii, ajutatul la făcutul temelor şi până la palmele date după cap în scop educativ.
Sinceră să fiu, în copilărie, rare au fost momentele în care am convieţuit în  pace. Încontinuu duceam lupte şi la propriu şi la figurat. Motivele declanşatoare erau  legate de dusul gunoiului la tomberon, spălatul vaselor, dar de cele mai multe ori de nerecunoştinţa mea vis a vis de poziţia lui de frate mai mare, cu alte cuvinte: de şef  :mrgreen: – motive serioase, deci.
Dacă m-aţi fi  întrebat atunci ce simt faţă de frăţiorul meu aş fi răspuns fără să stau să mă gândesc prea mult: ciudă! Îmi era o ciudă groaznică şi aş fi dat orice, măcar pentru o zi, să se inverseze rolurile. Să fiu eu aia care face regulile.
Trecând peste ierahia asta enervantă, să nu credeţi că nu erau şi momente în care mă bucuram de el şi în care eram mândră că am un frate mai mare: când mă trezea dimineaţa cu muzica celor de la Queen, când mă ducea la film, când din banii lui de mers cu uratul mi-a cumpărat patine cu rotile, când îmi lua apărarea în faţa “duşmanilor” din faţa scării şi multe, multe altele despre care am să vă povestesc altă dată.
Toate astea după cum v-am spus, au fost trăite în copilărie. Nu regret nicio iotă şi chiar de-aş avea posibilitatea, n-aş schimba nimic.  Au fost momente de care acum ne amuzăm teribil şi pe care ni le amintim cu plăcere şi le povestim şi celor apăruţi în vieţile noastre ulterior, spre distracţie şi deliciu.
Dacă mă întrebaţi acum, vă zic cu mâna pe inimă că este omul cu care îmi împărtăşesc toate stările şi trăirile, iar în afară de mama căreia îi mărturisesc şi cele mai adânci secrete, el este al doilea mare prieten al meu. Ca să fac o paranteză, cred că cei din familie (mamă, tată, frate, soră) sunt singurii oameni din lume care-ţi vor binele necondiţionat şi nu ţi-ar trăda dragostea şi încrederea niciodată.
Mă bucur nespus că am un frate. Nu-mi imaginez cum ar fi fost să fiu copil unic la părinţi. Poate n-ar fi fost rău, n-am să ştiu niciodată, însă ştiu sigur că n-am fost singură, c-am avut cu cine împărtăşi şi bune şi rele şi încă mai ştiu. Şi mi-e foarte bine. Şi-l iubesc.

La mulţi ani, fericiţi, fratele meu!!  Să fii sănătos, voios şi să ai parte numai de frumos!

Şi un Queen care-mi aduce aminte de copchilăria noastră nebună!

Cadoriseli pentru socrelli

37

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 08-06-2011

Etichete:, , ,

No Gravatar

Ieri a fost ziua soacră-mii. Întodeauna înainte de un astfel de eveniment mă confrunt cu aceeaşi veşnică problemă: cadoul – adică, cunoscând-o de ani buni şi neratând nicio petrecere organizată în familie,  am cam epuizat “arsenalul” de cadouri, bine nu chiar tot, că uite, de exemplu o excursie romantică în doi la Paris încă n-am apucat să-i ofer, dar nu se ştie niciodată, important este să gândim pozitiv – apropo de pozitiv, Angela scria pe feisbuc zilele trecute “c-o să moară cu gândirea pozitivă de gât”! aşa şi eu :D Dar să revenim. Depăşită de situaţie, îmi convoc cumnatul (ăl mai mic dintre ficiorii soacră-mii) la un shopping utilitar. Ca o paranteză,  cumnatul este un pozitiv de om şi el la rândul lui şi nu exagerez cu nimic dacă vă zic că este singurul om care reuşeşte să mă scoată din cele mai proaste pase. Am inchis paranteza.  Acceptă propunerea fără rugăminţi, ne întâlnim şi purcedem împreună spre supermarketurile patriei în căutarea cadoului perfect. Cale de vreo două ore am întors pe dos raioanele sufocate de hăinărit şi cosmeticale, dar nimic n-a fost pe gustul măriilor noastre mult prea practice. Aşa că ne-am năpustit cu toate mâinile asupra unui fier de călcat din ăla şmecher, cu autocurăţare, aburi, talpă cu formă futuristă, ce mai la deal, la vale, numai nu calcă singur, în rest face de toate. Acuma sincer, nu ştiu cât de încântată o fi fost draga de ea de cadoul nostru, că mai urma să-i urăm multă putere de muncă pe lângă clasica urare de la mulţi ani şi tacâmul ar fi fost complet! Mie personal, analizându-i reacţiile, mi-a părut bucuroasă tare cu atât mai mult cu cât fierul cel vechi cică nu mai aburea deloc. Aşadar, datoria de copchii iubitori fiind îndeplinită, ne-am apucat de chefuit. Am păpat şi-am beut până târziu în noapte, ne-am  hlizit, într-un cuvânt a fost bine. O petrecere din aia, liniştită, în familie, unde dacă vrei poţi să-ţi pui picioarele după cap, poţi să renunţi şi la furculiţă sau altfel spus, vorba reclamei: “poţi să uzi şi canapeaua, mama nu se supără”.

Acuma ziceţi şi voi, dragii mei dragi, voi cu ce cadouri vă prezentaţi în faţa soacrei? A?