The true story of a dog. My dog.

19

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 20-11-2011

Etichete:, , , , ,

No Gravatar

Fiindcă tot s-au împlinit pe 16 noiembrie 8 ani de când a intrat in viețile noastre, m-am gândit să vă mai arăt niște pozișoare de dată recentă cu mnealui, Gipsy. De fapt până să ajung la poze… nu mai știu dacă v-am povestit cum s-a făcut de ne-am găsit noi. Era într-o zi de sâmbătă, mi se pare, și-am coborât împreună cu maică-mea la mașină, urmând s-o ducem la bazar de unde voia să-și cumpere o masă din lemn. Pornim mașina, merem câțiva metri și-l zărim pe cel ce avea să devină Gipsanu nostru. N-aveai cum să nu-l remarci, mai ales că era cocker și maică-mea deja o avea pe Betty, cockărița ei care-a plecat dintre noi acum 2 ani… Și cum vă spuneam, cockerul ăsta negru pe care l-am observat cu toții era un frumos, dar era slab de-i puteai număra coastele, murdar din cale afară și cu blănița încâlcită, iar pe burtă unde blana-i albă era vopsit cu roz. Și-a bătut cineva joc de el… L-am privit cu compasiune atunci, dar pentru că avea o zgardă roșie la gât, ne-am gândit c-o avea vreun stăpân, așa că ne-am văzut de drum. Peste vreo două ore ne-am întors cu masă cu tot și… surpriză! Gipsy era tot în incinta din fața scării, umbla speriat de colo colo, clar ca bună ziua că era rătăcit. Ducem masa în casă și maică-mea în secunda doi o tulește pe scări cu scopul precis de a salva câinele. Eu, împreună cu Liviu o urmăream de la fereastra bucătăriei. Ne-am amuzat în primă fază văzând-o cum nu reușea cu niciun chip să pună mâna pe câine. Cum se apropia de el, nebunelea o zbughea și tot așa cale de vreun sfert de oră. Liv, hotărât de felul lui, observând că maică-mea eșuează în încercarea ei,  a pus mâna pe lesa cățelușei noastre și-a plecat în misiune. Și pentru că unde-s doi puterea crește, în nici cinci minute au reușit să pună mâna pe câine. Odată ajuns în casă, prima chestie pe care-am făcut-o a fost să hrănim slăbănogul, după care l-am vârât în cadă și i-am aplicat o baie lungăăă! și mai apoi a urmat cosmetizarea, că avea o blană încâlcită cam cum au oile la fund :D scaii îi mai lipseau! La final, hrănit si curat, învelit într-un prosop și cocoțat pe fotoliu, a adormit.
În timpul ăsta noi am început să ne punem întrebări. Ce facem cu el? Și răspunsul a venit din partea maică-mii: îl luați voi! adică noi: eu și cu Liviu.  Mama avea deja câine iar noi abia ne mutasem cu chirie la un etaj mai jos, în aceeași scară. Toate bune și frumoase, dar nu știam dacă cel ce ne închiriase ar fi  fost de acord să-i aducem în casă un câine. Na, nu toți oamenii sunt iubitori de animale… Vaya cond Dios, ne-am zis atunci și l-am luat pe Gipsy la noi. Din fericire, n-am avut probleme cu proprietarul, cu atât mai mult cu cât nu stătea cu noi în aceeași casă. Nu vă mai zic că ne-am gândit că poate cineva plânge după el și-am lipit afișe prin tot cartierul cu găsit cocker, număr de telefon și poză. Din fericire, n-a sunat nimeni după el. Spun că din fericire pentru că de câte ori îl scoteam la plimbare aveam emoții. Mi-era să nu dau nas în nas cu stăpânul lui și să mi-l ia. Deja mă atașasem de el :)

Și uite așa a intrat Gipsy în familie.  Suntem fericiți că ne avem unii pe alții și ne iubim de mama focului. Incredibil cât de multă căldură și dragoste poate să-ți ofere un suflețel de cățel!

Dar hai să vă arăt pozele promise la început.

Așadar, în prima poză dorm pe hanoracul mămicii mele, iar în a doua direct pe picioarele ei. Și mi-e bine.

Tăticu ăsta toată ziua lucrează! ia să-l atenționez eu cumva! poate, poate punem de-o hârjoană! Eu îs pregătit – m-am dat cu roțile-n sus!

Cu grație și distincție, așa se stă la pozat! batting eyelashes În poza de pe fotoliu mă uit cu jind afară, unde-mi place mie cel mai mult! … în speranța că se prinde cine trebuie…

Mi-e cam cald. m-ar răcori bine o baie! După baie, îmi place să stau învelit lângă tăticu! :)

Cam ăsta-i Gipsanul nostru drag! Și deștept. Și frumos. :P

Probleme, probleme…

20

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 30-06-2011

Etichete:, , , , , ,

No Gravatar

Vă spusesem eu acum vreo câteva zile, că Gipsy al meu umbla cu capul pe-o parte dar că a doua zi îşi revenise oarecum. La scurt timp, a început să i se umfle vizibil lăbuţa din faţă, dreapta, aşa c-am decis că-i cazul de mers la veterinar. L-am lăsat acolo, la cabinet, dis de dimineaţă, urmând să mă sune domnul doctorul când e gata treaba – a decis să-l sedeze pentru că urma să-l şi detartreze, tundă, vaccineze plus o mică intervenţie chirurgicală la pleoape, unde avea două bubiţe. Altfel spus, câte bube, câte rele, toate-n fundul căţelului meu. După câteva ore bune, primesc telefon şi mă duc să-mi recuprez odorul. Ulterior, aflu că odorul avea cinci ariste intrate în lăbuţa aia de se umflase şi un complex (formate din mai multe) în urechea aia bolundă. Pentru cine nu ştie, aristele sunt nişte ţepe de la spicele anumitor graminee – în cazul de faţă orzul şoarecilor – aşa i se zice popular. Ţepii sunt astfel orientaţi încât nu permit deplasarea înapoi a seminţei. Atunci când câinele se miscă, arista se deplasează înainte, putând pătrunde în urechile, nările sau ochii câinelui. Mai mult decât atât, vârful ascuţit al aristei poate străpunge pielea şi, odată ajunsă sub piele se deplasează tot înainte, putând ajunge până la organele interne. Aşa a păţit Gipsy în zona interdigitală. Acum îl tot controlez în speranţa că vor ieşi cumva la suprafaţă, deşi se linge cam insistent – linsul nu face decât ca arista să înainteze pe sub piele. Dacă prin absurd, bat în lemn, n-o să iasă la suprafaţă, va fi nevoie de intervenţie chirurgicală. dar poate nu.
Mă bucur totuşi că am reuşit să-i salvez timpanul, că dacă mai înainta puţin în ureche, îl spărgea. Deci sunt extrem, extrem de periculoase. N-aş fi crezut dacă nu m-aş fi lovit de problema asta. Acum Gipsy este sub tratament antibiotic, iar noi aşteptăm să iasă la suprafaţă aristele.
Am scris postarea asta pentru că ştiu că mulţi dintre voi aveţi animăluţe pe acasă. Chiar nu-i de glumă.

De prin viaţă

42

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 01-02-2011

Etichete:, , , ,

No Gravatar

Acum vreo două săptămâni, când aproape eram pe punctul de-a crede că iarna-i gata (ulterior mi s-a infirmat), am zărit în grădiniţa din faţa scării un toporaş pe care, normal, l-am fotografiat cu telefonul, că doar ştiţi că nu fac niciun pas fără să mă gândesc la voi! deci iată-l:

Pe la începutul lunii decembrie, nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar v-am povestit despre-o căţeluşă pe care-a găsit-o maică-mea prin faţa blocului. Slabă ca vai de ea, aşa de slabă că-i puteai număra coastele, stressată şi speriată, şi-a adus-o în casă, adică a devenit membru al familiei. Cale de vreo lună jumate n-am recunoscut în ea nici cea mai mică urmă de comportament câinesc, dormea non stop, nu te întâmpina când intrai în casă, nu lătra, într-un cuvânt era mai degrabă legumă. În zadar am încercat eu s-o smonesc, poate-poate-o scot din amorţeală, mă alegeam cu cel mult un mârâit după care-mi întorcea spatele, cu coada între picioare. De mâncat, mânca o dată la două zile,  la castronul cu apă nici nu se uita, de unde-am tras concluzia că-i bolnavă. În consecinţă, maică-mea a luat-o sub braţ şi-a dus-o la doctor. “N-are nimic câinele, e sănătos” – astea au fost vorbele veterinarului.
Toate astea până acum o săptămână când s-a întâmplat minunea! Intru în casă şi de pe colţarul din bucătărie cine sare şi ţopăie în întâmpinarea mea? Foxy! M-a cuprins o aşa bucurie de parcă câşigasem la loto! O mângâi, o alint şi-o laud iar ea, ca o replică şi cu o infinită poftă de viaţă îmi ia la crâmpoţit degetele şi începe a alerga de colo- colo cu ditai codiţa pe sus, fluturândă toată. Era o cu totul altă Foxy care parcă voia să-mi zică c-am trecut testul cu toţii şi că de acum încolo ne va fi credincioasă şi ne va iubi aşa cum numai un câine ştie s-o facă.

Nu-i aşa că-i o dulcică? N-aveţi idee ce iubitoare-i! Mie mi s-a lipit fix la inimă!

Aşaaa, ş-acuma hai să vă arăt colecţia de pisici a vecinei de la blocul de vis de vis!

Şi pe final nişte fotografii făcute acum câteva ore, tot cu telefonul ca şi cele de până acum:

Şi un Gipsy, în caz că vă era dor :D