Un pic de Abba și câteva baliverne

40

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 05-04-2012

Etichete:, ,

No Gravatar

Pentru că azi e ziua de naștere a blondei de la Abba pe numele ei Agnetha (Agnetha Ase Faltskog), mi-am adus aminte de muzica copilăriei mele, muzica cu care am crescut și pe care am auzit-o în casă. Muzică pe discuri de vinil. Muzică pe care ai mei părinți dansau de le săreau capacele aproape la fiecare sfârșit de săptămână – deși lucrau și sâmbăta, c-așa era pe atunci, deși aveau două bucăți copii în bătătură, se întâlneau cu prietenii la o cană cu vin și-o oală cu fasole. Și uite așa se năștea cheful. Firește că până la o bucată de noapte mă împleticeam și eu printre picioarele lor, că de acolo mi se trage pofta de viață :D   Și pentru c-am adus vorba de părinți, nu știu ai voștri cum au fost, dar eu pe ai mei nu i-am auzit niciodată să se plângă de oboseală deși munceau și la serviciu și acasă, nu erau leșinați așa cum suntem noi! erau tineri în adevăratul sens al cuvântului. știau să se bucure și să trăiască fiecare clipă. În fine, alte vremuri. Am deviat de la subiect, nu? despre ce vorbeam? :mrgreen:
Nu vorbeam despre nimic concret. Doar mi-am amintit nițel de copilărie și de Abba, BZN, Eruption, Beatles, Tom Jones, Elvis Presley,  – nume și muzici care vor rămâne mereu vii în sufletul meu. Muzici de care nu mă mai satur :)

Hai s-aveți o zi faină!

Despre iarnă, cu drag

18

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 04-02-2012

Etichete:, , , ,

No Gravatar

Aseară, cu puțin înainte de orele douăștrei am ieșit cu toții afară, să simțim iarna, s-o mirosim – nu numai de la fereastră , așa cum facem mereu! Bașca, au cam pus stăpânire pe noi televizoarele, calculatoarele și internetul. degeaba negăm noi și susținem sus și tare că nu suntem dependenți de ele și că am putea trăi și fără! cine zice asta, minte! ce facem dimineața după ce ne spălăm și ne facem cafeaua? ne așezăm confortabil în fața calculatorului, ne citim mail-ul, presa, intrăm pe blogurile preferate etc. Internetul ăsta este drog curat! odată ce te-a prins cu greu mai scăpi din mrejele lui… Da-n fine, nu despre asta voiam a vă vorbi.

Cum spuneam, aseară îmbrăcați bine și cu poftă de viață, am dat năvală pe malul Bahluiului. Zăpadă pufoasă, necălcată până la noi de nimeni, geruleț, ninsoare deasă. Spre marea noastră satisfacție, am găsit și un sac de plastic – folosit pe post de sanie înaintea noastră de copiii la fel de bucuroși ca și noi, copii ce la ora aia făceau nani și visau la săniușul de-a doua zi :) Bineînțeles că l-am pus la treabă și ne-am dat și noi la vale de câteva ori … nu de câte ori am fi vrut, căci anevoioasă ne mai era urcarea! normal c-am alunecat de nu știu câte ori și normal că alunecam exact când eram aproape de vârful dealului :D Gipsy, în schimb, nu avea absolut nicio problemă, nici la urcat și nici la coborât și făcea toate drumurile odată cu noi, probabil în mintea lui se întreba: ce-o fi cu nebunii ăștia de tot urcă-coboară, urcă-coboară și se tăvălesc pe jos în neștire?! Era voios și el, îi plăcea jocul ăsta și, ce să zic? aproape că n-ar mai fi vrut să intre în casă :D tare-i mai place în zăpadă! :D

Una peste alta, așa o iarnă n-am mai avut din copilărie… așa erau iernile! fără coduri multicolore și avertizări. iarna era iarnă! Țin minte că ieșeam cu toții cu săniile afară și făceam trenulețe la trasul cărora ne înhămam cu toții, pe rând. și ne distram și toată lumea era a noastră! mai făceam câte-o pauză în casa scării, unde ne scuturam de zăpadă și ne puneam chipurile la uscat mănușile între elemenții de la calorifer – elemenți care de altfel erau doar dezmorțiți, ca apa de vară… că nu ne dădea Ceașcă căldură! plimbau apa aia dezmorțită prin calorifere doar ca să nu înghețe instalațiile. (Mda, vremuri pe care foarte mulți le regretă și după care jelesc). Acuma na, ce să zic, și eu regret vremurile alea, dar doar pentru că le asociez cu copilăria! și cine n-ar mai vrea acum să fie copil?

Tot de pe vremea când eram copil îmi aduc aminte c-o scoteam pe mama la plimbare cu sania! Da, eu o plimbam pe ea. Și ei tare îi mai plăcea…Nu pot să uit, de parcă ieri s-ar fi întâmplat, cum râdea în hohote cocoțată pe sanie, când eu prindeam viteză! Oboseam, abia suflam, dar trăgeam la sania aia cu un entuziasm și c-o dorință de-a se simți bine pe care doar un copil, în sinceritatea lui le poate înțelege. și face. cu mama lui.  Cred, adică sunt convinsă, că abia atunci, odată cu mine, a copilărit și ea :)

M-am întins destul la vorbă. Hai să vă arăt și niște fotografii, din păcate cam nereușite, că deh! ce poți cere de la o savonieră? se aburise obiectivul, era noapte, ningea etc șamd.
Am făcut și azi dimineață cu telefonul ceva pozișoare, nu prea multe, că-mi cam inghețaseră mânușițele în procesul creației.

Hai să vi le arăt! scuzați calitatea! lasă de dorit, știu :)

Cu punga la vale! în mișcare au ieșit fotografiile și mai neclare…

Cele ce urmează îs făcute azi dimineață:

Ne-am îmbrăcat bine! eu cu costumul de mers la ski și Gipsanu cu hanoracul!

Cam așa-i la noi, în dulcele târg al Ieșilor. Și acum ninge hotărât, des și viscolit! Și ÎMI PLACE!

Acum vă las, mă duc într-ale mele treburi, nu înainte de-a vă dori un uikend pe măsura așteptărilor voastre! pup iu! kiss

Fratelui meu, cu drag

27

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 10-11-2011

Etichete:, , ,

No Gravatar

La începuturi i-am cam stricat planurile. Până să apar eu pe lume, în jurul lui se învârtea tot universul.
După aproape cinci ani, timp în care s-a bucurat de toată dragostea părinţilor şi-a bunicilor, am venit eu. Pe lume.
Desigur, atunci a fost cam suspicios şi avea şi de ce să fie pentru că în anii ce-au urmat a fost nevoit să-şi asume un rol: acela de a fi frate mai mare. Un rol pe care şi l-a luat foarte în serios şi pe care l-a jucat în fel şi chip – începând cu adusul de la grădiniţă al surorii, ajutatul la făcutul temelor şi până la palmele date după cap în scop educativ.
Sinceră să fiu, în copilărie, rare au fost momentele în care am convieţuit în  pace. Încontinuu duceam lupte şi la propriu şi la figurat. Motivele declanşatoare erau  legate de dusul gunoiului la tomberon, spălatul vaselor, dar de cele mai multe ori de nerecunoştinţa mea vis a vis de poziţia lui de frate mai mare, cu alte cuvinte: de şef  :mrgreen: – motive serioase, deci.
Dacă m-aţi fi  întrebat atunci ce simt faţă de frăţiorul meu aş fi răspuns fără să stau să mă gândesc prea mult: ciudă! Îmi era o ciudă groaznică şi aş fi dat orice, măcar pentru o zi, să se inverseze rolurile. Să fiu eu aia care face regulile.
Trecând peste ierahia asta enervantă, să nu credeţi că nu erau şi momente în care mă bucuram de el şi în care eram mândră că am un frate mai mare: când mă trezea dimineaţa cu muzica celor de la Queen, când mă ducea la film, când din banii lui de mers cu uratul mi-a cumpărat patine cu rotile, când îmi lua apărarea în faţa “duşmanilor” din faţa scării şi multe, multe altele despre care am să vă povestesc altă dată.
Toate astea după cum v-am spus, au fost trăite în copilărie. Nu regret nicio iotă şi chiar de-aş avea posibilitatea, n-aş schimba nimic.  Au fost momente de care acum ne amuzăm teribil şi pe care ni le amintim cu plăcere şi le povestim şi celor apăruţi în vieţile noastre ulterior, spre distracţie şi deliciu.
Dacă mă întrebaţi acum, vă zic cu mâna pe inimă că este omul cu care îmi împărtăşesc toate stările şi trăirile, iar în afară de mama căreia îi mărturisesc şi cele mai adânci secrete, el este al doilea mare prieten al meu. Ca să fac o paranteză, cred că cei din familie (mamă, tată, frate, soră) sunt singurii oameni din lume care-ţi vor binele necondiţionat şi nu ţi-ar trăda dragostea şi încrederea niciodată.
Mă bucur nespus că am un frate. Nu-mi imaginez cum ar fi fost să fiu copil unic la părinţi. Poate n-ar fi fost rău, n-am să ştiu niciodată, însă ştiu sigur că n-am fost singură, c-am avut cu cine împărtăşi şi bune şi rele şi încă mai ştiu. Şi mi-e foarte bine. Şi-l iubesc.

La mulţi ani, fericiţi, fratele meu!!  Să fii sănătos, voios şi să ai parte numai de frumos!

Şi un Queen care-mi aduce aminte de copchilăria noastră nebună!

Dănuţ, nepoţelu’ meu drăguţ

20

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 20-09-2011

Etichete:, ,

No Gravatar

No, că mi s-o făcut aşe un dor de Dănuţ de mă doare. Ăsta-i noul lui look! S-a dus vara şi odată cu ea şi pleata-i blondă! Mă tot uit la el şi nu-mi vine să cred că la anul merge la şcoală… Parcă mai ieri priveam emoţionată la burtica în care a stat dat din mâini şi din picioare, nerăbdător să iasă afară, probabil să vadă pe je – cea mai faină nană şi mătuşă din câte au existat vreodată! :D
Ce să zic? cred c-a fost încântat de mine din prima clipă, dar atunci nu se prea putea manifesta, adică se manifesta dar nu pe înţelesul meu… În schimb, a început să recupereze pe parcurs şi încă mai lucrează la asta.  Iar eu… eu mă topesc de dragul lui şi mi-s tare mândră de el. Îmi creşte inima, dă să iasă din piept când îl văd cum la cinci ani şi câteva luni ştie să citească şi să scrie, ba chiar la mare, pe plajă, într-o pauză de joacă,  am avut plăcuta surpriză să constat că ştie să facă adunări şi scăderi cu cifre de la 1 la 10.  (ptiii, sper să nu citească blogul să vadă cum îl laud, că umblă o vorbă care zice că virgulă copiii trebuiesc pupaţi doar în somn).  Ager atât la minte cât şi la trup,  băi fraţilor, are-o energie cât noi toţi la un loc şi cred că, iote n-am încercat, dar dacă-i pui un bec în mână,  se aprinde. Trăieşte la intensitate maximă fiecare clipă, se bucură de absolut tot ce i se oferă, aleargă, cântă, dansează, se împiedică – cu alte cuvinte: e un copil frumos. Bine, ultima dată când s-a împiedicat a ajuns la spital, experienţă care s-a soldat cu câteva copci la picior şi din cauza cărora în primele zile de Albena n-a prea putut savura marea, că nu prea era bine prinsă operaţia, dar a trecut şi peste asta pentru că, evident, copiii nu dau importanţă unor asemenea fleacuri! :D
Ei hai că parcă acum, că v-am vorbit despre el olecuţă, mi-a mai trecut din dor. Dar nu foarte mult. Partea frumoasă este că probabil la sfârşitul săptămânii viitoare sau peste cel mult două săptămâni, sper să-l văd, c-avem de sărbătorit o mamă şi un nan (unchi) de Dănuţ! – aşa că va fi un trei în unu cu hepi end!

AMR: 4 zile

61

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 27-07-2011

Etichete:, , , , , , ,

No Gravatar

Parcă  ştiind că ieri l-am bârfit, Gipsy al meu, ca niciodată, în dimineaţa asta mi-a dat trezirea cu noaptea-n cap, mai precis la 7.30 :mrgreen: L-am iertat, pentru că la zece minute după, a început iar bocăneala-n bloc – de data asta de la vecinul de vis a vis.  În fine, nu mai reiau subiectul, că mi-am jurat în barbă că n-o să mă mai las deranjată de “gospodarii” ăştia care mereu îşi găsesc ceva în care să bată. Dar totuşi, m-am distrat acum două săptămâni când un vecin care abia-şi mai duce beşinile, bătea cu două ciocane, nu unul! pe la 7 dimineaţa, într-o roată de bicicletă de-a nepotului, în faţa scării. Atunci şi-a luat “salata” de la soţul meu şi tare m-am mai distrat :lol: Dragilor, poate v-am dat senzaţia că-s o nevricoasă, dar zău că nu-s! ba din contră aş zice, însă când constaţi că nu-i săptămână lăsată de la Dumnezeu în care să nu-ţi fie zdruncinaţi neuronii şi aşa greu încercaţi din motive de număr redus, de zgomote de genul poc şi trosc şi vrrrrrrr, se duce naibii tot calmul. Ce să fac? nu-s făcută din fier. Mda. Uite chiar acum mi-a picat privirea pe Gipsy. Doarme ca un nou născut parcă să-mi facă în ciudă.  Ia să mă duc să-l trag niţel de coadă, să vadă şi el cum e să fii trezit!! Gata. L-am tras.  A fost foarte afectat. S-a întors pe partea cealaltă :D

Aşaaaaa! şi dacă tot m-am trezit ia să mă apuc de trebuşoară. Şi ce trebuşoară … Pariu pe ce vreţi voi că nu ghiciţi! :D Vă lăsaţi bătuţi, da? Bine, fie! Hai că vă zic: mă apuc de făcut bagajul!! iuhuuu! Cum cu ce ocazie? Păi aţi uitat că duminică plec la mare??  Măi copilaşi, nu-mi mai stă mintea la nimic altceva, aşa c-o să vă rog să mă iertaţi pentru postările lipsite de esenţă de care vă veţi izbi începând de azi şi până sâmbătă (de ca şi cum până acum, au fost de foarte mare angajament)! Aşadar, mă apuc de sortat tricouri, panataloni, bluze, rochii etc. Oricum, când vine momentul băgat în valiză zboară o mare parte din ele. De asta are grijă soţul, normal! Poate vă sună cunoscute formulările de genul “la ce-ţi trebuie asta” sau “eşti sigură că ai nevoie de asta?” şi uite aşa, dintr-un car încarcat rămân fix cu un rahat tricouaş, maxim două, un pantalonaş scurt şi amărât şi o maleţică de vreme rea (Duamni fereşte!) – le-am pus la toate diminutivul, ca să dau o notă tragică, v-aţi prins, da? :mrgreen:   Deci azi sunt ocupată de nu-mi mai văd capul! :P

Şi pentru că e vară şi e vacanţă, mi-am adus aminte de-o melodie cu care mă trezea frate-miu dimineţile, în copilarie. Aveam un pick-up, o staţie  şi două boxe. Şi multe discuri. Ăla de trezire era Queen-ul.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=rY0WxgSXdEE&w=425&h=349]

O zi maximă vă doresc şi vă mulţumesc c-aţi trecut pe la mine şi că mi-aţi suportat (şi azi) aberaţiile!