Gipsy. Ipostaze

15

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 22-03-2012

Etichete:

No Gravatar

De-ale mele

36

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 25-02-2012

Etichete:, , , , , , ,

No Gravatar

Până acum n-am avut puterea și nici dispoziția necesară să vă povestesc prin ce-am trecut în ultimele trei săptămâni. Să zicem că acum pot pentru că m-am mai liniștit nițel. N-am să intru în prea multe amănunte (cel puțin așa sper ;) ), ci am să punctez câteva aspecte care m-au făcut să-mi ies din ritm și care m-au tulburat nițel.

În primul rând am să-l pun la zid pe taică-miu, care deși are ceva probleme de sănătate nu are curaj să meargă la doctor – o hernie inghinală și ceva probleme legate de prostată. L-am programat la un consult urologic, l-am convins (credeam eu) că trebuie să meargă și, bineînțeles, înainte cu câteva ore de ora la care era programat a zis că nu e pregătit și că ar fi mai bine s-o lăsăm mai prin primăvară… Cum bine cu forța nu poți face și nici de luat pe sus nu-l puteam lua, că are peste suta de kilograme, i-am respectat dorința. Buuun, normal că m-am enervat, dar vreau să știe că de mine nu scapă prea ușor! devil deci, to be continued!

Second, am mai fost la un interviu la recomandarea unui amic, care nu știa că vor mai fi și alți candidați și nici că postul cerea cunoștințe tehnice, ori eu… eram total în plus la faza aia! Nu-i nimic, ce-i al meu, e pus deoparte, bașca, orice acțiune întreprind reprezintă o experiență, iar experiențele astea te fac mai înțelept. :mrgreen:

A treia chestie care m-a scos din dispozitiv, ca să zic așa, și care a început odată cu apariția zăpezilor abundente de care am avut parte în ultima vreme, este legată de Gipsy al meu drag și scump :)   De ce am pomenit de zăpadă? pentru că reprezintă un reper, un început a ceea ce vreau să vă povestesc.

Așadar, odată cu ninsorile astea care păreau că nu se mai termină, Gipsy al meu a început să aibă probleme cu (să mă scuze cei mai sensibili) defecarea. Am dat vina pe zăpada care-a acoperit tot, astfel că Gipsy, fiind un băiat bine crescut ce nu-și face nevoile în drum, nu-și mai găsea locul potrivit, iar în grădinițele unde obișnuia să-și facă ălea-ălea era zăpada de două ori cât el, deci nu mai avea acces.  Și uite așa, cu cât era zăpada și gerul mai mare, cu atât creștea durata plimbărilor. Destul de neplăcut pentru ambele părți. Și am crezut că asta e cauza până joi când i s-a făcut rău. Rău tare. Își umfla abdomenul într-un mare fel, nu mai mânca, îi crescuse temperatura incredibil de tare, saliva abundent etc, șamd.
Speriată, am pus mâna repede pe telefon și am sunat la medicul nostru veterinar (cel mai tare medic din Iași și singurul care mi-a diagnosticat câinele corect acum 4 ani când urina cu sânge.  Toți medicii pe la care am ajuns înainte să ajung la el, l-au bombardat cu antibiotice, siguri fiind că are infecție urinară – nu era deloc așa; Gipsanului meu în urma echografiilor, radiografiilor și analizelor de sânge și urină făcute cu mult profesionalism de doctorul de care vă ziceam mai sus, i s-a găsit în vezica urinară o formațiune spongioasă care plutea pe acolo. ca să nu se dezvolte respectiva formațiune, doctorul l-a pus la regim – de atunci Gipsy mânâncă numai croncănele pentru câini cu probleme urinare și este foarte bine.) Mamăăă, ce paranteză lungă. se cunoaște că-s nevorbită :P
Și hai să revin. Am sunat la doctorul nostru. Răspunsul a venit ca un trăsnet de la asistenta dânsului: domnul doctor nu este azi! veniți mâine dimineață la 9 jumate! Pfoaaa! a căzut cerul pe mine și nimic altceva!
Cum să-l las până mâine? mi-am zis. Gipsy se zvârcolea de durere. nu puteam să-i zic: ia abține-te tu până mâine dimineață! așa că am sunat la un cabinet găsit pe net și de care știam că are în dotare și o ambulanță. Mi s-a zis sec că nu prea mai fac vizite la domiciliu (bine ar fi să-și scoată și de pe site chestia asta).

Și uite așa, cu Gipsanu în brațe (are 15 kg, deci nu mi-a fost deloc ușor) am dat fuga la cabinetul veterinar din cartier. Acolo l-au termometrizat, i-au injectat un no spa și mi-au recomandat să merg frumos la cabinetul ăla cu ambulanța că cică acolo au echograf. Iau iar câinele în brațe și plec într-acolo. din 2 în 2 minute îl mai lăsam pe jos, că-mi tremurau brațele ceva de speriat și uite așa am ajuns murdară din cap până în picioare, c-o început să se topească zăpada, la stația de taxi-uri. Ruptă și cu câinele pe jumătate leșinat întreb primul taximetrist dacă mă ia cu câinele, pe care, normal, aveam să-l țin în brațe, că am și eu bun simț, adică nu i-aș fi murdărit mașina… Taximetristul….și acum îi văd ghiulul de neam prost și privirea suficientă (timp în care eu mă milogeam la el cu câinele în brațe) cu greu catadicsește și-mi zice: cam mult, doamnă! I-am futut o înjurătură (scuzați vocabularul) și m-am dus la următorul care mi-o deschis și portiera. și la urcat și la coborât. i-am plătit cursa mai mult decât făcea și i-am mulțumit. Am intrat în cabinet și mi-o apărut în față o fătucă care mi-o zis că echografiile se fac doar cu programare! commoooon! câinelui îi este rău (și se vedea asta), îi zic, vă rog din suflet să-i faceți echografia! plătesc oricât! Nu, nu și nu! mi-a zis. Futu-le muma-n cur! ce să mai mir? că sunt doctori de oameni pe care-i doare-n cur de pacienți, așa că ce pretenții să ai de la un veterinar?
În schimb, m-a trimis frumos in Copou, la universitatea de medicină veterinară, că cică acolo câinii îs foarte așteptați, mai ales că ar fi și obiect de studiu pentru studenți! Nu mi-a surâs deloc ideea, că tot acolo am fost și când avea Gipsy problema la vezica urinară de care v-am zis și unde a fost prost diagnosticat.

Mă iertați că scriu așa mult, dar chiar simt nevoia să mă descarc. :)
Se impune și-o paranteză: mașina noastră n-a mai pornit de la primul ger, că altfel normal că n-am mai fi trecut prin coșmarul ăsta cu taxiurile!

Dezamăgită profund, cu lacrimi în ochi și cu un cățel care de la o clipă la alta era mai leșinat, l-am sunat pe Liviu și i-am zis că nu știu cum face, dar trebuie să vină să mă ducă totuși în Copou c-o mașină! Și asta a și făcut.

Acum intervine un moment de inspirație de-al meu, nu știu cum și de unde a apărut, dar în timp ce-l așteptam pe Liviu să vină, am pus mâna pe telefon și-am sunat la asistenta veterinarului nostru, să-i zic că anulez programarea ce mi-o făcuse pentru a doua zi pe motiv că Gipsy se simte din ce în ce mai rău și trebuie să merg la alt cabinet.
Și ce credeți că mi-a zis asistenta?? – A ajuns domnul doctor!!! vă așteptăm!! Iuhuuuuuu! Brusc mi s-a luminat ziua! nu pot să vă zic cât de mare mi-a fost bucuria….
Între timp a ajuns și Liviu al meu cu un coleg și cu mașina acestuia și în cinci minute am ajuns la cabinet.

Aici a început consultul adevărat și explorarea: echografie, radiografie, analiza sângelui (bine, cabinetul e dotat cu aparatură de ultimă generație). După toate astea Gipsanu meu a încasat și vreo 5 injecții, așa scurtuț, pe nesimțite. În urma consultului și-a explorărilor, am aflat că Gipsy are câțiva chiști la prostată ceea ce a condus la hipertrofia beningă de prostată (este o dezvoltare și creștere în mărime a prostatei cauzate de testosteron, hormonul masculin). Prostata asta mărită apasă pe rect și de aia câinele nu mai poate defeca. Asta are Gipsy, deci de aia se chinuia așa, nu din cauza zăpezilor și că nu-și găsește locul, așa cum credeam noi.

Ca o paranteză: ce înseamnă totuși să iubești meseria pe care ți-ai ales-o și s-o faci cu profesionalism…. da, domnule! mai există și oameni dintr-ăștia în România! și mă bucur mult!

Salvanim se cheamă cabinetul, iar domnul doctor care îmi salvează mereu cățelul este dr. Edmond Stecyk, căruia îi mulțumesc mult de tot. Și am să dau și un link către site-ul cabinetului:http://www.salvanim.ro/despre-noi.html.

Așadar, de joi este în tratament, ceva hormonal, și, în plus cu un laxativ care să-l ajute.
Una peste alta, ne-am îngrijorat tare de tot și nici n-am prea dormit din pricina gândurilor și-a grijilor.

El în schimb e destul de dormicios, dar îs bucuroasă că ieri, după aproape două zile a și mâncat. cât despre ieșitul afară chiar și cu laxativ încă sunt ceva probleme.

Mă iertați c-am intrat așa în detalii, dar dacă nu scriu la mine pe blog, atunci unde? :)

Cam așa mi-am petrecut eu ultimele săptămâni din viață. Acum înțelegeți de ce nu mi-a mai ars de blogărit… N-am vrut să scriu nimic despre toate astea, c-am zis că le aveți și voi pe ale voastre, dar acum, că mă simt ceva mai bine, iaca am îndrăznit.

P.S. tare mult îl mai iubesc eu pe Gipsy al meu. nu-mi imaginez viața fără el! numai cine are acasă un animăluț poate înțelege prin ce-am trecut și încă mai trec. Dar el e un puternic și se va face bine, simt eu asta! :)

Sper din tot sufletul că nu v-am plictisit prea rău și mai sper că și voi sunteți bine!

Vă pup și vă doresc uikend plăcut! kiss

The true story of a dog. My dog.

19

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 20-11-2011

Etichete:, , , , ,

No Gravatar

Fiindcă tot s-au împlinit pe 16 noiembrie 8 ani de când a intrat in viețile noastre, m-am gândit să vă mai arăt niște pozișoare de dată recentă cu mnealui, Gipsy. De fapt până să ajung la poze… nu mai știu dacă v-am povestit cum s-a făcut de ne-am găsit noi. Era într-o zi de sâmbătă, mi se pare, și-am coborât împreună cu maică-mea la mașină, urmând s-o ducem la bazar de unde voia să-și cumpere o masă din lemn. Pornim mașina, merem câțiva metri și-l zărim pe cel ce avea să devină Gipsanu nostru. N-aveai cum să nu-l remarci, mai ales că era cocker și maică-mea deja o avea pe Betty, cockărița ei care-a plecat dintre noi acum 2 ani… Și cum vă spuneam, cockerul ăsta negru pe care l-am observat cu toții era un frumos, dar era slab de-i puteai număra coastele, murdar din cale afară și cu blănița încâlcită, iar pe burtă unde blana-i albă era vopsit cu roz. Și-a bătut cineva joc de el… L-am privit cu compasiune atunci, dar pentru că avea o zgardă roșie la gât, ne-am gândit c-o avea vreun stăpân, așa că ne-am văzut de drum. Peste vreo două ore ne-am întors cu masă cu tot și… surpriză! Gipsy era tot în incinta din fața scării, umbla speriat de colo colo, clar ca bună ziua că era rătăcit. Ducem masa în casă și maică-mea în secunda doi o tulește pe scări cu scopul precis de a salva câinele. Eu, împreună cu Liviu o urmăream de la fereastra bucătăriei. Ne-am amuzat în primă fază văzând-o cum nu reușea cu niciun chip să pună mâna pe câine. Cum se apropia de el, nebunelea o zbughea și tot așa cale de vreun sfert de oră. Liv, hotărât de felul lui, observând că maică-mea eșuează în încercarea ei,  a pus mâna pe lesa cățelușei noastre și-a plecat în misiune. Și pentru că unde-s doi puterea crește, în nici cinci minute au reușit să pună mâna pe câine. Odată ajuns în casă, prima chestie pe care-am făcut-o a fost să hrănim slăbănogul, după care l-am vârât în cadă și i-am aplicat o baie lungăăă! și mai apoi a urmat cosmetizarea, că avea o blană încâlcită cam cum au oile la fund :D scaii îi mai lipseau! La final, hrănit si curat, învelit într-un prosop și cocoțat pe fotoliu, a adormit.
În timpul ăsta noi am început să ne punem întrebări. Ce facem cu el? Și răspunsul a venit din partea maică-mii: îl luați voi! adică noi: eu și cu Liviu.  Mama avea deja câine iar noi abia ne mutasem cu chirie la un etaj mai jos, în aceeași scară. Toate bune și frumoase, dar nu știam dacă cel ce ne închiriase ar fi  fost de acord să-i aducem în casă un câine. Na, nu toți oamenii sunt iubitori de animale… Vaya cond Dios, ne-am zis atunci și l-am luat pe Gipsy la noi. Din fericire, n-am avut probleme cu proprietarul, cu atât mai mult cu cât nu stătea cu noi în aceeași casă. Nu vă mai zic că ne-am gândit că poate cineva plânge după el și-am lipit afișe prin tot cartierul cu găsit cocker, număr de telefon și poză. Din fericire, n-a sunat nimeni după el. Spun că din fericire pentru că de câte ori îl scoteam la plimbare aveam emoții. Mi-era să nu dau nas în nas cu stăpânul lui și să mi-l ia. Deja mă atașasem de el :)

Și uite așa a intrat Gipsy în familie.  Suntem fericiți că ne avem unii pe alții și ne iubim de mama focului. Incredibil cât de multă căldură și dragoste poate să-ți ofere un suflețel de cățel!

Dar hai să vă arăt pozele promise la început.

Așadar, în prima poză dorm pe hanoracul mămicii mele, iar în a doua direct pe picioarele ei. Și mi-e bine.

Tăticu ăsta toată ziua lucrează! ia să-l atenționez eu cumva! poate, poate punem de-o hârjoană! Eu îs pregătit – m-am dat cu roțile-n sus!

Cu grație și distincție, așa se stă la pozat! batting eyelashes În poza de pe fotoliu mă uit cu jind afară, unde-mi place mie cel mai mult! … în speranța că se prinde cine trebuie…

Mi-e cam cald. m-ar răcori bine o baie! După baie, îmi place să stau învelit lângă tăticu! :)

Cam ăsta-i Gipsanul nostru drag! Și deștept. Și frumos. :P

Amestecate

7

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 19-11-2011

Etichete:, , , , , , , ,

No Gravatar

Am intrat în panoul de control al blogului, am dat click pe adaugă articol, dar habar n-am despre ce vreau să scriu. Am un milion de gânduri amestecate. Dimineață, pe la 7 juma, ca și sâmbăta trecută, vecinul de jos o început marea bocăneală și da, nu v-am mai zis, că mi-e și lehamite, dar gospodarii din bloc bat în continuare, la fel ca-n prima zi. în pereți sau naiba știe în ce. Nici nu mă mai întreb ce sărăcie mai au de reparat prin cășile astea amărâte de 36 metri pătrați și nici câtă minte au în cap, ca-ntr-o dimineață de sâmbătă, când oamenii muncii (normali la cap și la trup) vor să mai leneavească în pat, ei pun mâna pe scule și încep să bată cu dușmănie în – cum ziceam și mai sus – naiba știe ce.
Na, că doar am zis că nu vă mai scriu despre asta, dar nu m-am putut abține pen-că una-i să te trezești natural, c-așa vrei tu și alta-i să te trezești cu bum bum și poc poc și brrrr brrr. En fine.

În altă ordine dezordonată de idei, Gipsy al meu are-o ghiorăială de mațe de se aude și după o ușă închisă. Pățește chestia asta cam o dată la două săptămâni. Habar n-am de la ce-i, oricum nu de la alimentație, pentru că eu-i dau numai croncănele de regim, din alea pentru câini cu probleme urinare. I-am administrat (ce profi mă exprim!) un cărbune medicinal, l-am scos afară unde-a mâncat toată iarba din fața scării și aștept să se facă bine.
Spre rușinea mea, am uitat pe data de 16 noiembrie să vă zic că s-au împlinit 8 ani de când l-am găsit sau de când ne-a găsit…! I-am zis la mulți ani și l-am pupat. El a oftat fericit. Nu știu ce părere are, dar eu vreau să cred că i-am făcut până acum viața mai frumoasă. El nouă cu siguranță DA!

Starea vremii, da. alt subiect de scris când n-ai imaginație. E înnourat, ceață, frig, toamnă urâtă. Tre să ies din casă de musai. Frigiderul e iarăși nud, deci se impune o aprovizionare. Azi mi-am propus să gătesc o ciorbă cu cărniță de porc (că-i post). În paralel, am de văzut filme dintr-o listă destul de lungă de recomandări culese de pe diferite bloguri.

La începutul săptămânii am primit o veste tristă. Aviz tăbărașilor! Ambele cabane de la Ibănești sunt ocupate de Revelion, încă din vară. Nu renunțăm la ideea de a ne vedea totuși de Revelion, nu? de aceea zic, să întrebăm cu toții în stânga-n dreapta, poate aflăm de-o pensiune neocupată la vremea asta, ieftină și eventual, undeva la munte sau într-un cadru cât de cât natural, nu pe pietrele orașului. Hai să ne mobilizăm un pic, poate iese ceva frumos! Ce ziceți?
V-aș ruga să dați un semn cum c-ați luat la cunoștință, ok?

Gata. Mă opresc aici, nu înainte de a vă dori un weekend liniștit și frumos.

Ai pup iu!

Tot felul de aiureli

26

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 25-10-2011

Etichete:, , , , ,

No Gravatar

Aseară am făcut bulz! am mâncat de-am crezut c-o să pocnesc! :D şi nu mi se întâmplă foarte des asta ci doar atunci când vine vorba de mămăligă. pur şi simplu am o slăbiciune pentru mămăligă.
Dar hai mai bine să vă zic cum am făcut bulzul, vreţi? Vreţi nu vreţi eu tot vă spun!
Pepe, fii pe fază! :D

Aşadar, am făcut o mămăligă nu foarte moale dar nici tare de s-o azvârli peste casă. În paralel, am prăjit în puţin ulei kaizerul tăiat fâşii. În uleiul în care am prăjit kaizerul, ulterior, am făcut ochiurile.
În două castroane am pus după cum urmează, în straturi:
- un strat de mămăligă
- un strat de brânză de burduf
- un strat de mămăligă
- un strat de kaizer
- şi deasupra iar un strat de mămăligă;
- Peste tot “tortuleţul” ăsta, am pus telemea rasă şi în loc de cireaşă am pus ochiul prăjit, moale!
La finalul finalului  castroanele pot fi date 15 minute în cuptorul încins în prealabil. Eu nu le-am mai pus, că cineva murea de poftă şi de foame! nu dau nume, persoană importantă! :D
A ieşit o minunăţie! Atât de simplu de făcut, dar atât de bun!!

Am făcut asta cu drag şi c-o stare de bine şi-am vrut să-i fac şi-o surpriză Liviului deoarece ieri s-a întrecut pe sine şi fără să-i zic eu c-aş mânca ceva dulce, a scos din geanta de laptop următoarele:

Noa, aşa tot să vină acasă, dragul de el! :D

Buuun. La cererea expresă a Cărmenuşei am să pun şi două fotografiuţe cu Gipsy al meu, că poate vă era şi vouă dor de el şi nu îndrăzneaţi să-mi spuneţi! :P

Şi am să închei postarea asta c-o fotografie în care apar eu! pentru fanii mei, desigur! :mrgreen:
cu un aparat bengos în mână! aparat de aparat! din păcate nu-i al meu, dar din fericire am liber la făcut fotografii cu el ori de câte ori doresc :)

Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am obligat iar să-mi suportaţi aiurelile, însă nu înainte de-a vă anunţa că de mâine pe acest blog va începe un mare concurs! aşa că fiţi pe fază! ;)

Zi frumoasă, dragii mei dragi!