Trăiesc! și mi-e bine!

16

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 20-03-2012

Etichete:, , ,

No Gravatar

De sâmbătă a venit vara. Tot sâmbătă m-am întâlnit cu 34 din foștii mei colegi de liceu. Ne-am chefuit până la ore mici, a fost bine tare. Duminică am dormitat, m-am refăcut; ieri am prestat ceva activități, că vorba aia: ne distrăm, dar mai și muncim, iar azi, în sfârșit mă simt aptă și am nițel timp liber să vă scriu aceste câteva rânduri. Puține. că n-am nimic deosebit de raportat :D

Hai să vă arăt câteva fotografii de la marea petrecere. Poze de grup nu prea sunt, că toți eram într-o mișcare continuă. Toată lumea stătea de vorbă cu toată lumea, asta dacă nu eram pe ringul de dans. :)

Băieții au oferit la toate fetele câte un trandafir și câte-o frezie :) drăguț din partea lor.

Figuri…

Când mi-a fost făcută fotografia asta, băieții din formație (care, apropo, îs foarte talentați) tocmai cântau un rock-n-roll și culmea: nimeni nu dansa! :lol:   Nici măcar eu! aici am făcut doar o schemă, ca să vă duc în eroare :D

Copilași, ce să vă zic? ne-am distrat tare bine!

Una rece, una caldă

14

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula, Aiureli şi nu prea | Posted on 18-06-2011

Etichete:, , ,

No Gravatar

Pffff! mă concentrez cu dificultate pen-că gospodarul de vecin iar îşi sparge pereţii, iar dă cu ciocanele în toţi pereţii şi cu rotopercutantele şi cu….. mama naibii, că m-am săturat de el ca de mere acre! De trei ani de când m-am mutat aici, n-o fost săptămână lăsată de la Dumnezeu în care să nu bată măcar un cui! Tare gospodari românii ăştia şi tare se mai pricep ei la toate, mânca-i-ar gaia pe toţi!! Acum, întâmplarea face că-şi aplică iar nu-ş ce modificări prin casă, probabil modificarea modificării, că-n restul timpului, cum v-am spus într-o postare mai veche, are ca hobby reparatul încălţărilor – deci oricum are mereu un motiv de bătut.
Dar hai să fac totuşi un efort şi să încerc să-mi adun neuronii greu zdruncinaţi, că nu despre mister Hammer voiam a vă vorbi. Aşadar, ieri, mai pe seară, mi s-a făcut de pizza. Mi-am luat prietenul şi maşina din dotare şi-am plecat înspre-o pizzerie care-i amplasată undeva pe lângă liceul meu, adică liceul în care mi-am petrecut cei mai frumoşi patru ani din viaţă. Claudiu (fratele mai mic al soţului), căci el este prietenul de care vă ziceam, “loveşte din nou”! – trage maşina în parcarea liceului, mă ia de-o aripă şi-n secunda doi mă trezesc la intrare profesori. În curte, părinţi, profesori cu braţele pline de flori, aer de vacanţă. În sala de festivităţi nişte copilaşi dansau salsa îndrumaţi de  profesorul lor iar în sala de sport am nimerit la un shooting cu nişte mici karatişti. Ulterior, am intrat în liceu. În voia cea bună. Nu ne-a întrebat nimeni nimic, aşa c-am intrat chiar în clasă, ba chiar am stat pentru câteva minute în banca mea!
În concluzie, mi-a fost făcută o surpriză mai mult decât plăcută, copleşitoare chiar, ocazie cu care Claudiu a mai acumulat o bulină albă şi mare. A fost o seară plăcută până la final care s-a sfârşit acasă, cu pizza, bere rece si voie bună.
Şi cum din  postările mele nu lipsesc fotografiile, n-o să mă dezmint nici de data asta :)

În sala de sport – lada pe care am călărit-o şi eu acum vreo 17, 18 ani. E aceeaşi! :D

Eu, pe locul unde-am stat 4 ani. Bine, băncile îs altele, iar rândul de la perete nu era lipit de perete, c-ar fi fost bine. :D nu s-ar mai fi “şters” profesorii de mine!

Scările care duc spre cancelarie

Aici chiuleam făceam eu orele de sport

În sala de sport – locul unde noi, fetele, ne amuzam de băieţi – mai ales la săriturile alea la capră sau la ladă :D

Şi micii karatişti

Noah, sper că nu v-am plictisit cu amintirile mele, dar ce să fac dacă ăsta-i jurnalul meu? unde să scriu? :D

Vă pup pe toţi şi vă doresc un uikend răcoros!

Întâlnirea anuală

49

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 10-01-2011

Etichete:, ,

No Gravatar

Ieri dimineaţă, chiar cu noaptea-n cap aş putea zice, adică pe la orele 12.00 de amiază, mă trezesc cu soţul la ureche că-mi şopteşte: ” auzi? dar tu la ce oră trebuie să întâlneşti cu fostele tale colege de liceu?” Buimacă şi în acelaşi timp impasibilă, îi zic scurt: “eeee, mai târziu, la 12 juma”! “Păi e 12 acum”, îmi zice! Haiţ! Nu ştiu când am sărit în haine, când mi-am dat brâiele  la ochi, cert este c-am reuşit să ajung la întâlnire doar cu 5 minute de întârziere. Întâlnirea asta are loc în fiecare an din momentul în care-am terminat liceul (anuală – pentru că una din ele vine doar o dată pe an în ţară), adică de vreo 18! 18 am zis!!! Când au trecut? Asta ne întrebam noi ieri după ce ne-am instalat bine în prima pizzerie care ne-a ieşit în cale.  Dar hai să n-o dau într-o pantă melancolică şi  mai bine  vă povestesc cam cum s-a făcut de ne-am împrietenit noi aşa straşnic.
Înainte să dau examenul de treapta a doua, m-am sfătuit şi răsfatuit cu ai mei şi în cele din urmă am decis s-aleg profilul uman, nu c-aş fi excelat la limba şi literatura română ci pentru simplul fapt că matematicile şi fizicile se lipeau de mine precum nuca de perete. Am dat examenul, l-am luat şi după vreo săptămână de observat atent colegii şi profesorii atât din clasa mea cât şi cei din clasele alăturate, am decis că-i mult mai bine să mă transfer de la română – istorie la română – engleză! Iaca aşa mi s-a pus mie pe chelie şi ce credeţi c-am făcut? Nuuu, nu m-am dus la mama să-i propun oareşice intervenţii pe la directorul liceului ci am ales să mă duc aşa, de capul meu, personal. Zis şi făcut. Mi-am spus păsul, directorul m-a privit lung şi-a deliberat: de mâine eşti transferată! Acum, între noi fie vorba, trebuie să recunoaşteţi că-s descurcăreaţă. Şi modestă.
Mi-am luat catrafusele şi a doua zi m-am înfiinţat în noua mea clasă. Singurul loc liber era în banca din faţa colegelor  cu care m-am întâlnit eu ieri. Nouă fiind, eram cumincioară precum Filofteia, cu alte cuvinte nu-mi dădeam arama pe faţă. Şi cum stăteam eu aşa în bancă de parcă căzută de pe lună, intră dom’ director, un simpatic de om, iubit de noi toţi (Dumnezeu să-l ierte, că s-o stins săracul) se uită la mine pe sub ochelari şi zice: “Domnişoara Georgiana, avem o problemă! – moment în care-am crezut că-mi cade ceru-n cap – “Păi dumneata ai făcut doar franceză şi germană până acum, iar aici toată lumea e la nivel mediu şi avansat de limbă engleză, deci n-ai cum să rămâi aici!!” Şi ce? Credeţi cumva că m-am pierdut cu firea? Neee! Nici vorbă! Replica era la mine şi-am dat-o scurt: “mă apuc de învăţat engleza până ajung şi eu la nivelul lor” ! – toată clasa a izbucnit în râs de ca şi cum cine ştie ce glumă bună am făcut. Acum, după mulţi ani, am realizat  că aveau şi de ce să se amuze pentru că practic trebuia să fii nebun să iei engleza de la zero şi s-o înveţi, mai ales că la materia asta aveam să dau şi bacalureatul!
În fine, directorul, după rafala de râs a colegilor, a zis: “în regulă, am încredere în tine!”  Şi a avut şi de ce pentru c-a urmat o perioadă în care m-am pus serios cu burta pe dicţionarul de engleză, asftel ca pe la începutul clasei a XII a, acum nu că mă laud dar chiar asta fac, eram mai bună decât mulţi colegi care făceau engleza din gimnaziu. Şi-am luat şi notă mare la bac, dar nu vă mai zic cât, că totuşi ţin cu dinţii de fărâma aia de modestie de-o mai am în dotare! :D
Şi ca să revin, fetele mele dragi s-au “amorezat” de mine taman de la faza pe care tocmai v-am povestit-o şi aşa au rămas şi-n zilele noastre.