Pe malul Bahluiului

16

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 15-03-2012

Etichete:, , , , ,

No Gravatar

Mânată de întrebarea Culniuzului: ce culoare mai are Bahluiul?, am purces la fotografiat. Ieri.

Mizerie mare! mizerie cât poți cuprinde cu privirea! mizerie datorată atât topirii zăpădoaielor cât și lucrărilor de reabilitare și amenjare a albiei Bahluiului, că parcă v-am zis că vor să pună vaporașe de-o să ajungă Bahluiul nostru mai ceva ca Veneția italienilor! :D

Așadar, lucrările au început în vara lui 2011. În primă fază au dragat râul, după care au săpat un mare șanț pe strada paralelă Bahluiului (pe faleză, adică :D ). Cică pe locul ăsta vor face o pistă pentru bicicliști.

După o iarnă lungă și grea, au apărut iarăși utilajele, deci se muncește, nu de alta, dar se apropie alegerile! :D

Ratatouille, iaca ce culoare are Bahluiul! Este precum Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul :lol:

Și ciorile din zonă. foarte multe ciori!

Și hai să-l vedeți și pe Gipsanu, că poate vă era dor de el.  În luptă cu vântul. Sufla un vânt de abia ne țineam pe picioare!

După o jumătate de oră de plimbat, pozat și vâjgălău suflat în urechi am decis c-ar fi cazul să mergem acăsică. Pe drum, dezastru! porcăială mare, fraților! la asta contribuie și cetățenii mândri ai patriei!

Ieri a fost chiar urât. Înnourat, ploaie, vreme de stat pe cuptor. Azi însăăăăă… s-a schimbat modificarea! Soare! 7 grade. Ș-am făcut și două pozișoare de la fereastră, că nu m-am putut abține când am văzut cerul ăsta de un albastru infinit!

Oricum, nu mă las eu amăgită! atâta timp cât încă mai văd pâlcuri de zăpadă e clar că primăvara încă n-a venit!

Un mărțișor

20

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 01-03-2012

Etichete:, ,

No Gravatar

De undeva din nord, unde-s -3 grade, vă doresc s-aveți o primăvară frumoasă! Să fiți bine, dragii mei! kiss

 

 

 

 

 

P.S. eu-s născută în aprilie, deci primăvara, așa că-i anotimpul meu preferat. și acuma pe bune, eu zic că mai curând din aprilie începe primăvara :mrgreen: dar na… calendarul vrea în martie, martie să fie! :lol:

Amintiri de 1 Martie.

37

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 01-03-2011

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

No Gravatar

Azi am avut parte de-o surpriză. Maică-mea a scos din “cufărul cu amintiri” nişte felicitări îngălbenite de prin anii ’80. E de musai să le vedeţi şi voi, mai ales că-s de sezon. Din păcate calitatea lor lasă de dorit, pentru că-s făcute, ca de obicei, cu savoniera telefonul. :D

1. felicitare de la mine (13 ani) pentru mama:

Cu textul:  “În fund, pe cer albastru în zarea ‘depărtată, la răsărit, sub soare, un negru punct s-arată! / E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverii dulce, iubit prevestitor. / Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă, În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă! / Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări, Prin raze aurite şi vesele cântări.”

2. de la tata pentru mine:

Uite ce-mi zicea: “Scumpa mea fiică, acest gingaş simbol al primăverii să-ţi aducă numai bucurii, împliniri şi realizări cît mai frumoase la învăţătură. Cu drag, tata.” :) nici în felicitări nu mă slăbeau cu “învăţatul”!

3. Aici e de remarcat faptul că de mică sunt foarte “talentată” ( felicitare scrisă în primăvara 1990 – după “revoluţie”winking. Fiţi atenţi aicea ce texte pe mine: ” A fost odată…. o primăvară care a început în decembrie. Puritatea ei să ne umple sufletul. Cu drag, Giana”. A? v-am dat pe spate? :D

4. Alte  modele de felicitări din “trend-ul” anilor ’80….

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îmi aduc aminte că puneam mare suflet şi mă pregăteam cu drag petru ziua de 1 martie. Am senzaţia că-n timp tradiţia s-a mai diluat. Mărţişoarele şi felicitările au devenit şi ele tot virtuale şi uite de aia, chiar acum, am să vă ofer şi eu unul cu toată dragostea mea! S-aveţi o primăvară frumoasă, dragii mei!