Povestea fierului

29

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 13-01-2012

Etichete:, , ,

No Gravatar

Peste mai puțin de două luni se face anul de când am fost cu prieteni dragi mie în cea mai frumoasă, specială și de neuitat vacanță a mea!  Veneția, Firenze, Pisa și câte și mai câte… și Doamne, ce repede mai trece timpul ăsta… parcă mai ieri eram în febra plecării și ne tot sfătuiam care, cum și ce să punem în bagaje în așa fel încât să nu se reverse protbagajul, dat fiind faptul că în acel portbagaj aveau să-și clădească gențile de voiaj 3 femei și un copil, adică Melania, Alba, eu și Ziurelul.happy

Așaaaa. Na, că m-au năpădit amintirile și am tendința să deviez de la subiect. De fapt, aseară pe blogul marca Șilavarăcald am purtat ceva conversații haioase și din vorbă în vorbă, Melania și-a adus aminte de un anume fier de călcat – fier ce-a rămas în istorie dar și în Italia, într-un coș de gunoi :D

Discuția a fost cam așa:

Eu:  – Mel, să iau fierul de călcat?
Mel: – Nuuu, că-l iau pe al meu, ce rost are să ne cărăm toate fierătaniile de călcat după noi!
Eu:  – Ok. așa facem, Șefa! Iei tu fierul.

Și l-a luat!

În primele zile ale noastre de vacanță, n-am avut nevoie de el, c-am purtat tot felul de flanele și malete care nu necesitau călcat, dar într-a nuștiucâta zi i l-am solicitat, c-aveam de călcat o cămașă de blugi. Voioasă, cu pas de ștrengar, a dat fuga și mi l-a adus!!!

Noa, ăsta-i fierul :D E drept că n-a ocupat mult loc în bagaj, dar nici de călcat nu se putea călca cu el, că nu se încălzea neam! :D
Acuma voi să nu credeți că eu nu l-am luat în serios și n-am încercat să și calc cu el rolling on the floor

Iote de aia o iubesc eu așa de tare pe Melania!!

Prin Sighişoara

34

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 19-09-2011

Etichete:, , , ,

No Gravatar

Într-o zi de marţi, 16 august, am plecat de la Buşteni via Ibăneşti. Dar nu puteam să trec aşa ca Vodă prin lobodă şi să nu fac un mic popas la Sighişoara – unul din orăşelele mele preferate, alături de Oradea, Sibiu şi Braşov. N-am să mă întind prea mult la vorbă pentru că, culmea! azi nu mă simt foarte comunicativă. E luni şi la mine! Deci hai să vă arăt nişte fotografii din Sighişoara.

Ş-am încălecat pe-o şa ş-am plecat spre Ibăneşti!

Şi chiar îs curioasă: vouă ce oraşe din ţară vă plac în mod deosebit? :)

—————————————————————————————–

Am pentru voi şi o recomandare  despre cât durează dragostea, sau cât de des o confundăm cu sexul aici.

Şcoala = Câh

157

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli şi nu prea | Posted on 12-09-2011

Etichete:, ,

No Gravatar

Azi e prima zi de şcoală. Urât moment!
Copii, dacă intraţi aici,  să ştiţi că eu vă înţeleg şi vă compătimesc sincer! Nici mie nu mi-a plăcut şcoala. Deloc. Cum draci să-ţi placă începutul de an şcolar când ştii c-ai avut ca temă pentru vacanţă de rezolvat 200 de probleme de matematică din Gheba şi tu n-ai făcut niciuna?!! Cum să-ţi placă că începe şcoala când ştii că trezitul de dimineaţă nu se va mai face la 12 ci la 6 jumate, când timp de 3 luni n-ai mai auzit clasica şi atât de supărătoarea formulă “ţi-ai făcut lecţiile pentru mâine?” Cum să te rupi de vara ce tocmai a trecut, vară în care ai stat cu cheia la gât în faţa scării şi-ai jucat până la lăsarea serii, ba chiar şi după,  toate jocurile pământului: ţară, ţară vrem ostaşi, sticluţa cu otravă, şapte pietre, de-a v-aţi ascunselea, flori, fete, filme sau băieţi, ori actori, ori cântăreţi şi câte şi mai câte….
Mă opresc aici. Vă aştept pe voi cu continuarea :)

 

 

AMR: 4 zile

61

Posted by Georgiana | Posted in Aiureli în toată regula | Posted on 27-07-2011

Etichete:, , , , , , ,

No Gravatar

Parcă  ştiind că ieri l-am bârfit, Gipsy al meu, ca niciodată, în dimineaţa asta mi-a dat trezirea cu noaptea-n cap, mai precis la 7.30 :mrgreen: L-am iertat, pentru că la zece minute după, a început iar bocăneala-n bloc – de data asta de la vecinul de vis a vis.  În fine, nu mai reiau subiectul, că mi-am jurat în barbă că n-o să mă mai las deranjată de “gospodarii” ăştia care mereu îşi găsesc ceva în care să bată. Dar totuşi, m-am distrat acum două săptămâni când un vecin care abia-şi mai duce beşinile, bătea cu două ciocane, nu unul! pe la 7 dimineaţa, într-o roată de bicicletă de-a nepotului, în faţa scării. Atunci şi-a luat “salata” de la soţul meu şi tare m-am mai distrat :lol: Dragilor, poate v-am dat senzaţia că-s o nevricoasă, dar zău că nu-s! ba din contră aş zice, însă când constaţi că nu-i săptămână lăsată de la Dumnezeu în care să nu-ţi fie zdruncinaţi neuronii şi aşa greu încercaţi din motive de număr redus, de zgomote de genul poc şi trosc şi vrrrrrrr, se duce naibii tot calmul. Ce să fac? nu-s făcută din fier. Mda. Uite chiar acum mi-a picat privirea pe Gipsy. Doarme ca un nou născut parcă să-mi facă în ciudă.  Ia să mă duc să-l trag niţel de coadă, să vadă şi el cum e să fii trezit!! Gata. L-am tras.  A fost foarte afectat. S-a întors pe partea cealaltă :D

Aşaaaaa! şi dacă tot m-am trezit ia să mă apuc de trebuşoară. Şi ce trebuşoară … Pariu pe ce vreţi voi că nu ghiciţi! :D Vă lăsaţi bătuţi, da? Bine, fie! Hai că vă zic: mă apuc de făcut bagajul!! iuhuuu! Cum cu ce ocazie? Păi aţi uitat că duminică plec la mare??  Măi copilaşi, nu-mi mai stă mintea la nimic altceva, aşa c-o să vă rog să mă iertaţi pentru postările lipsite de esenţă de care vă veţi izbi începând de azi şi până sâmbătă (de ca şi cum până acum, au fost de foarte mare angajament)! Aşadar, mă apuc de sortat tricouri, panataloni, bluze, rochii etc. Oricum, când vine momentul băgat în valiză zboară o mare parte din ele. De asta are grijă soţul, normal! Poate vă sună cunoscute formulările de genul “la ce-ţi trebuie asta” sau “eşti sigură că ai nevoie de asta?” şi uite aşa, dintr-un car încarcat rămân fix cu un rahat tricouaş, maxim două, un pantalonaş scurt şi amărât şi o maleţică de vreme rea (Duamni fereşte!) – le-am pus la toate diminutivul, ca să dau o notă tragică, v-aţi prins, da? :mrgreen:   Deci azi sunt ocupată de nu-mi mai văd capul! :P

Şi pentru că e vară şi e vacanţă, mi-am adus aminte de-o melodie cu care mă trezea frate-miu dimineţile, în copilarie. Aveam un pick-up, o staţie  şi două boxe. Şi multe discuri. Ăla de trezire era Queen-ul.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=rY0WxgSXdEE&w=425&h=349]

O zi maximă vă doresc şi vă mulţumesc c-aţi trecut pe la mine şi că mi-aţi suportat (şi azi) aberaţiile!